Tangenta la infinit



“Imaginaţia ne va purta, de multe ori, spre lumi care nu au existat niciodată.
 Dar, fara ea, nu vom pleca nicăieri!”
Carl Sagan

Proxima Centauri

     Chiar si in cel mai optimist dintre scenarii, asta, daca cine stie cum, ar fi atins vreodata viteza luminii, tot ar fi avut  nevoie de mai bine de cinci secole pentru a traversa spatiul care ii despartea acum pe cei sapte astronauti de locul din care plecasera atat de increzatori in succesul misiunii.

     Raportat la timpul terestru, pluteau in deriva  de aproape doua saptamani, cu o viteza care o intrecea de cel putin cateva zeci de ori pe cea a sunetului, asta daca intr-adevar sunetul ar fi putut calatori prin vidul interstelar care acum ii inconjura.

     Aparatura de bord afisa viteza de 59.860 de kilometri pe ora cand indicatorul de avarie al motorului de deformare spatiala anunta o puternica instabilitate a sistemului tahionic, nucleul  energetic al navei. In planul de zbor, manevrele trebuiau sa fie relativ simple. Folosind hidrogen lichid pentru o acceleratie initiala lenta plecand de pe orbita Lunii, la viteza de 25.500 de kilometri pe ora, un numar de patru detonatii atomice succesive aveau sa propulseze corabia cereasca pana la viteza de 70.000 de kilometri pe ora. Aceasta era viteza optima la care se putea pune functionare, in conditii de siguranta maxima, motorul de deformare spatiala care avea sa trimita echipajul, cel putin teoretic, intr-o clipita de la activare, la marginea sistemului solar vecin -Sistemul Alpha Centauri-. Ceva insa se intamplase la penultimul impuls atomic, cand generatorul tahionic incepu sa prezinte variatii considerabile de putere, osciland intre 60% si 250% din puterea nominal, fapt care a dus la luarea deciziei comandantului de nava de anula ultima detonatie,   urmand a se executa saltul superluminic la o viteza inferioara, intrucat oprirea generatorului, functionand defectuos si la o astfel de capacitate, ar fi pulverizat intr-o explozie  tacuta  de antimaterie  intreaga  nava; Smuncitura care a urmat saltului a fost atat de puternica incat, daca nu ar fi existat  sistemul  de gravitatie artificiala precum si amortizoarele inertiale, echipajul uman si toate obiectele din interiorul capsulei ar fi fost aduse la dimensiunea unui pachet   de carti, undeva in spatele navetei. 

            In momentul executarii saltului, generatorul tahionic, dupa   cum   avea sa indice ulterior computerul navei, se afla functionand  la  235% din puterea nominala fapt ce a declansat  un  fenomende avalansa energetica, epuizand instantaneu rezervele de antimaterie si distrugand aproape in totalitate motorul de deformare spatiala, la foarte scurt timp dupa incheierea saltului, salt ce avea sa-i trimita pe oameni, vrand, nevrand, mult prea departe de Proxima Centauri, in maruntaiele spatiului cosmic…

       Millenium v.1 Beta

       - Asta este de-a dreptul imposibil, cred ca exagerezi, exclama comandantul, mai mult ingrijorat decat ofensat. Nu putem fi la 500 de ani-lumina de Terra! 

       - Am verificat de trei ori, am comparat datele  actuale cu cele expuse  de computer si tot la acelasi rezultat s-a ajuns; Priviti si dumneavoastra din nou cerul, domnule comandant.... Stelele nu sunt cum ar trebui sa fie. Cu greu se poate gasi pana si Carul Mare. 

       - Daca-mi permiteti, David are dreptate, interveni cu o voce grava Sarah, medicul echipajului. La urma urmei, toti suntem si astronomi, stii si tu ca ca nu este mare inginerie sa faci o comparatie intre hartile stelare intocmite pe Terra si cele intocmite aici, pe Millenium. Inca de la sosire, stiti bine ca am fost intrigati cu totii de pozitia stelelor. Am cartografiat tot ce se poate observa prin telescopul digital si iata rezultatul: ne aflam la cel putin 500 de ani-lumina de sistemul nostru stelar.

       Clipele de groaza care urmara dezvaluirii se traduceau sub aspectul privirilor parca intepenite pe care le aveau naufragiatii cosmici. Mai putin Josua, tehnicianul german mai mereu tacut dar expert in privinta navelor cosmice. Probabil sentimentul de resemnare era cauzat de faptul ca singurele persoane dragi lui pierisera in cumplitul accident nuclear din Ajunul Anului Nou 2166 care aproape a reusit sa stearga de pe fata planetei o intreaga metropola. Urmarile inca se mai resimteau pe Terra si acum, douazeci de ani mai tarziu si oare cine ar putea sti cat va mai dura holocaustul nuclear provocat de hazard…

       - Intotdeauna am privit cerul nocturn cu profunda admiratie dar niciodata nu am crezut ca voi avea ocazia sa-mi vad propriul soare de la 500 de ani-lumina. Departe de mine acest gand. Priviti, contemplati  minunea, caci traim o minune, nu o catastrofa. Acolo, daca reconstituiti in minte, este Cassiopeia. Adevarat, este destul de deformata; Dar micul punct alb-galben care parca pare "in plus", este exact locul de unde am plecat, sistemul nostru solar. 

       - Josua, interveni Sarah, intr-adevar este minunat pe de o parte ca noi sa fim primii oameni care isi privesc de la o asemenea distanta steaua lasat in urma insa nu trebuie scapat din vedere faptul ca suntem si primii orfani cosmici. Stii bine conditia navei, chiar si daca am fi pe Terra, motorul de deformare spatiala ar fi ireparabil. In cel mai fericit caz ar fi inlocuit cu totul, asta daca ar exista unul. Suntem intr-o epava care goneste satanic spre nicaieri iar nimicul ne inconjoara. A trecut ceva timp de cand suntem aici insa nu cred ca suntem in stare sa intelegem cu adevarat ce ni se intampla. Nu cred ca am ajuns inca sa  constientizam gravitatea situatiei. Chiar daca am dispune de tehnica sau macar energia necesara trimiterii unui semnal de ajutor spre sistemul  nostru  solar,  tot  ar  fi  nevoie sa asteptam un eventual raspuns cel putin un ...mileniu; In clipa care a urmat ultimul cuvant, in mintile tuturor de se facea negresit aceeasi conexiune sumbra, parca  predestinata, intre numele navetei si perioada de raspuns a eventualului SOS-ului. 

            In orice caz, o misiune de salvare ar fi fost de-a dreptul imposibila. Chiar daca SOS-ul ar fi ajuns instantaneu, chiar daca legile natuii ar fi permis macar pentru o singura data aceasta exceptie, urmatoarea bariera ar fi fost de netrecut oricum. Millenium era o nava beta, o versiune de teste pentru un fenomen  fizic recent descoperit, acela de deformare, de curbura spatiala. Astfel, se putea ajunge, cel putin in calcule, din punctul A in punctul B fara a parcurge distanta AB ci curband spatiul, pliindu-l astfel incat punctele A si B sa fie suprapuse pentru o miliardime de picosecunda, insa suficient ca naveta sa execute saltul cuantic. Sumele investite in crearea prototipului, acum naufragiat, au fost de-a dreptul... cosmice, iar un eventual al doilea model de naveta,  pentru  salvarea  primului,  ar  fi parut  cel putin  nebunesc, in conditiile in care, la centrul de comanda Selenar, vestea problemelor la generatorul tahionic,  transmisa automat de Millenium, a insemnat in mod clar o problema de proiectare si nu o defectiune de  natura tehnica cel mai probabil cauzata, din nou, tot de …hazard.


Poate Va Urma...


O calatorie fantastica...




 "Realitatea este mai fantastica decat fantezia..." 


   Putini dintre noi, cei de rand, stiu faptul ca acum mai bine de trei decenii Omenirea a trimis in adancurile spatiului cosmic doi ambasadori care vor livra mesajul de pace pe care-l poarta oricarei fiinte ganditoare cu care vor lua contact,  daca vor fi vreodata descoperiti.    Este vorba de sondele spatiale Voyager 1 si Voyager 2 lansate de catre NASA in anul 1977. Aceste sonde mai au de atins un ultim scop, acela de a trimite cat mai departe posibil mesajul civilizatiei noastre. 


   Capsula timpului


   Ambele sonde au atasate cate un disc fonograf din cupru placat cu aur care contine 90 de minute de muzica, 118 fotografii de pe Terra, o serie de zgomote des intalnite in lumea noastra, care ne-ar putea caracteriza (claxoane urbane, sunete de motoare, etc), saluturi in 55 de limbi, printre care se afla si cunoscutul salut al lui Nicolae Ceausescu, sunete folosite de balene pentru a comunica intre ele, undele cerebrale ale unei femei indragostite, salutul Secretarului General ONU precum si modalitatea de citire a informatiei de pe disc, inscrisa intr-un mod diferit si usor de recunoscut de o fiinta cu capabilitati tehnologice. Carcasa acestor discuri este din aluminiu electroplacat cu o mostra de Uraniu-238 (material radioactiv) pentru ca eventuala civilizatie care va recupera sonda sa poata determina varsta discurilor si implicit varsta artefactului.


   Un mesaj intr-o sticla aruncata in vastitatea oceanului cosmic


   Raportat la viteza curenta, 61.000 respectiv 56.000 km/h, daca nu vor fi distrusi de micrometeoriti sau alti factori, peste 40.000 de ani cei doi "ambasadori" spatiali vor intalni primele stele din lunga si primejdioasa lor calatorie, Gliese 445 din constelatia Ophiucus respectiv Ross 248 din constelatia Andromeda. In prezent, Voyager 1 este cel mai indepartat obiect construit vreodata de Om, aflat la peste 120 de Unitati Astronomice (18.5 miliarde de kilometri), obiect care odata gasit de cineva va reprezenta o fereastra in timp, o privire scurta catre timpuri imemoriale. Un racnet de departe. Un monument ridicat in ceruri in memoria tuturor exploratorii acestei specii.


All good things...


   Cu toate ca noi nu vom mai fi in viata pana atunci, sper ca mesajul sa fie livrat tovarasilor nostri rationali din celelalte parti ale galaxiei. Daca va fi inteles sau nu, nimeni nu poate sti insa faptul ca un obiect tehnologic calatoreste ani-lumina, cu siguranta implicatiile acestui fapt asupra acelei civilizatii vor fi profunde... 


   O  perspectiva la fel de incantatoare ar fi aceea ca intr-un viitor mai apropiat sau mai indepartat, civilizatia umana sa fie in stare sa prinda din urma cu navetele interstelare aceste minunate aparate ale stramosilor si sa le readuca in locul de origine, unde sa poata fi admirate cu respect.


Click pe imagine pentru a o mari

"Un miliard de ani de acum incolo, cand totul pe Pamant va fi praf si cenusa, atunci cand pozitia continentelor va fi cu mult diferita iar specia noastra va fi inimaginabil schimbata sau pur si simplu disparuta, sondele Voyager vor vorbi despre noi..."

Carl Sagan



Religia viitorului


Din punctul meu de vedere, religiile nu vor disparea niciodata. Afirm acest lucru deoarece am sentimentul ca adanc in ADN-ul fiecaruia sta ascunsa gena cautarii supranaturalului. Iar religia poate usor suplini aceasta nevoie de fantastic. Intr-adevar, pe masura ce stiinta va raspunde intrebarilor de care in vechime se ocupa doar Biserica (De unde venim?, Incotro ne indreptam? Cum a luat nastere Universul si cum se va sfarsi? etc.) puterea religiilor va scadea considerabil in randurile populatiei. 

Consider ca stiinta nu va putea raspunde tuturor intrebarilor perioadei respective. Chiar daca vorbim de stiinta secolului 21 sau a secolului 24. Stiinta va fi mereu pe o pozitie asimptotica, tinzand spre infinit dar niciodata atingandu-l. Mereu va fi cate ceva de descoperit. Iar Omenirea se va lega fix de acea parte pe care stiinta epocii respective nu o poate explica inca si-si va cladi o noua religie.

Astazi ne macina intrebarea, poate mai mult ca niciodata, daca suntem singuri in Univers. Stiinta nu ne poate raspunde cu DA sau NU. In schimb ne poate oferi niste informatii cum ar fi numarul stelelor din Calea Lactee sau numarul galaxiilor...Concluziile le vom trage noi dupa bunul plac iar incertitudinea asta evident ca va da nastere unei noi religii a carei temelie nu va fi vreun hristos izbavitor nascut din nu-stiu-care fecioara ci mai degraba vreun comandament galactic aflat pe undeva prin Pleiade sau prin cine stie ce alta zona cereasca. 

Religiile in forma actuala mai mult ca sigur ca vor disparea cu timpul insa vor aparea altele noi, actualizate la realitatile epocii. Imaginati-va frenezia cu care vor aparea religiile dupa Primul Contact cu o ipotetica civilizatie extraterestra... 



Human v2.0


Nu-mi place versiunea asta de oameni. Ma dezgusta. Daca as fi un calator stelar as pune balize semnalizatoare cu mesajul “Hazardous Area” la granitele acestui sistem stelar. Suntem controlati intr-o masura inca prea mare de instincte si impulsuri salbatice. Cautam “fericirea” care de fapt in capul multora este echivalenta cu auto-conservarea. Dupa sute de milioane de ani de selectie naturala, pe scara evolutiei am ramas…tot in copac.



Cred ca Natura ne educa prost.  Sau poate prost este Creatorul. Da, chiar ca asa. Daca exista un Creator, acestuia ori nu-i pasa, ori a gresit calculele, ori este de-a dreptul prost. Creatorule, daca existi si iti si pasa si nici nu esti prost, auzi-ne si ne miluieste: Asteptam update-ul final la versiunea asta instabila de om. Astept un Reinstall si un Restart. Este o marlanie din partea ta sa limitezi viata unui Om la 60…70 de rotatii ale planetei in jurul Soarelui. Plus ca, Doamne, trei sferturi din viata tre’ sa ti-o dormi…

Suntem facuti dupa Chipul si Asemanarea Ta? Cred ca e totusi o problema Hardware. Sa fie Omul “gresit din fabrica”? Ai mai facut Tu niste modificari cu Potopul, cand ai sters de pe fata planetei versiunile de Om anterioare sau cand ai dat cu bombe atomice peste Sodoma si Gomora…daca de noi inca nu s-a ales praful, o sa se-aleaga??

“Dintr-un colt indepartat, de la marginea Cerului va veni Domnul cu Uneltele maniei Lui ca sa distruga Lumea…” ca sa citez asa din minte o profetie din Codul Sursa, Biblia draga tare noua Oamenilor! Eu credeam ca Atotputernicul nu are nevoie de unelte ale maniei ca sa distruga lumea…

Si sigur Doamne nu ai tastat gresit cand ai setat lumea? Ai pus limita asta de viteza cretina la exact 299.792.458 de metri pe secunda in conditiile in care spatiul cosmic este ataaat de vaaast. Majoritatea stelelor se afla la sute, mii, zeci de mii de ani lumina de noi, galaxiile abia se vad… Si asaaa, pare-se ca viteza luminii este imposibil de atins pentru particulele a caror masa este mare ca zero. Hm!

Cum Legile Naturii nu mai pot fi modificate pana la urmatorul Big-Bang…pe Om ai putea sa-l corectezi ceva mai simplu. Macar viata lungeste-ne-o si mai sterge din boli!

Dar cred ca am vorbit singur. Creatorule, daca existi, da un semn. Cineva a incurcat rau treburile, Cineva care are privilegii de administrator. Ca tare prost mai merge lumea. Razboaie, foamete, diferente sociale fantastice…

Something is reeally fucked up in here! What’s the matter with You?

Press Any Key To Continue…



"G"-mail interstelar


Oare Natura chiar ne condamna la viteze subluminice?! Dupa cum toti cercetatorii stiu, nicio informatie nu poate fi transmisa cu o viteza mai mare decat cea a luminii. Se pot transmite informatii la foarte mare distanta prin doua cai: fie prin semnale electrice (ceea ce implica obligatoriu existenta conductorilor electrici) fie prin unde electromagnetice (unde radio, microunde, lumina). Evident, pentru comunicatiile interstelare se folosesc undele radio. Dar daca ar mai exista o cale de comunicare? O cale ce ne-ar permite o comunicare instananee cu fratii nostri intru gandire din departatele vai de haos...

Exista unele teorii, foarte excentrice, care descriu o noua forma de comunicare, ba chiar o noua forma de calatorie, ce evita aproape in mod ironic toate limitarile de care ne lovim. Este vorba despre transmitatorul gravitational. Teoria pleaca de la urmatoarele premise: 

1) Masa curbeaza spatiul si genereaza astfel gravitatia;
2) Gravitatia nu poate exista in lipsa masei dupa cum nici masa nu poate exista fara a avea ca si consecinta aparitia gravitatiei.
3) Gravitatia este forta care tine laolalta toata materia din Univers. Tot aceasta tine planetele pe orbite.

***

Daca Soarele ar disparea instantaneu, la fel s-ar intampla si cu campul gravitational generat de acesta? Facand un calcul simplu, aflam ca luminii ii trebuie aproximativ 500 de secunde pentru a parcurge distanta Soare-Terra. Eu stiu ca viteza luminii este limita maxima de viteza in Univers. Asta ar insemna ca dupa disparitia completa si instantanee e Soarelui, planetele ar trebui sa-si pastreze orbitele timp de cel putin 500 de secunde, presupunand ca viteza de propagare a campului gravitational este cea a luminii. Problema pe care nu o inteleg este urmatoarea: Din cate stiu eu, masa oricarui corp determina geometria spatiului, implicit fenomenul de gravitatie. Astfel, nu poate exista gravitatie fara masa si nici masa fara gravitatie. Asta nu cumva implica faptul ca viteza de propagare a campului gravitational este instantanee? Eu pot aprinde un bec iar radiatia electromagnetica/fluxul de fotoni poate exista independent de becul meu. Odata emisa, lumina se propaga in neant. Este oare acest fenomen valabil si pentru gravitatie? Sau gravitatia, avand legatura cu insasi textura spatiului, se bucura de alte legi? 

Ideea este ca nimeni nu stie cu siguranta cu ce viteza se propaga gravitatia. Gravitatia fiind intim legata de masa, trebuie privita ca pe o extensie a acesteia, cum ar fi un obiect ce ocupa simultan mai multe locuri in spatiu. De exemplu, Soarele isi exercita campul gravitational asupra planetei Neptun aflata la aproximativ 30 de Unitati Astronomice (30x150.000.000 km). Pentru a intelege fenomenul trebuie sa ne imaginam ca Soarele ocupa simultan tot acest spatiu pana la Neptun. Este prezent in fiecare punct pe o raza de 30 UA prin intermediul gravitatiei iar asta violeaza cel putin o lege a fizicii: aceea ca orice corp nu poate ocupa decat un singur loc in spatiu la un moment dat;

Sper sa mai fiu in viata cand se vor pune bazele "G"-mail-ului interstelar (intergalactic??) si a motorului FTL (Faster-Than-Light)...

Unde-i toata lumea?



In ultima vreme, oamenii de stiinta si scepticii ca mine si-au pus intrebarea: Daca exista o abundenta de inteligenta extraterestra in aceasta galaxie, cum se face ca pana acum nu i-am simtit manifestarile? Sa ne gandim la progresele inregistrate de propria noastra civilizatie tehnica din ultima suta de ani si sa ne imaginam astfel de progrese continuate timp de mii si mii de ani de acum inainte.

Daca fie si numai o mica parte din civilizatiile extratereste ar fi cu cateva sute de mii de ani mai avansate decat civilizatia noastra, de ce nu au produs super-artefacte la scara cosmica sau eventual poluare industriala intr-o cantitate pe care noi s-o putem detecta? De ce nu au restructurat, dupa nevoie, sisteme stelare sau insasi galaxia? Noi am lansat deja nave interstelare modeste si lente (Voyager 1, Voyager 2).

O societate mult mai avansata decat a noastra ar trebui sa fie capabila sa acopere cu usurinta, daca nu chiar fara efort, uriasele distante dintre stele. In milioane de ani, astfel de civilizatii ar trebui sa fi intemeiat deja colonii, care la randul lor s-ar fi putut lansa mai departe in expeditii stelare. De ce nu au ajuns pana aici?

Pe de cealalta parte, oare ne-ar fi usor sa recunoastem urmele unei civilizatii cu adevarat avansate? Oare nu cumva ne aflam noi intr-o situatie asemanatoare cu cea a membrilor unei societati izolate din bazinul Amazonului care nu dispun de instrumentele necesare detectarii puternicului trafic international de radio si televiziune? Exista o multitudine de fenomene cosmice insuficient intelese. Este oare posibil ca sursa de energie a pulsarilor si quasarilor sa fie de origine tehnologica?

Sau poate ca exista o etica interstelara, precum Prima Directiva din seria Star Trek, conform careia civilizatiile inapoiate sau incipiente trebuiesc lasate in pace. Sau poate ca exista o perioada de asteptare inaintea Primului Contact. Poate suntem deja luati in vizor insa ni se ofera ocazia sa ne autodistrugem mai intai, daca suntem cumva inclinati catre asa ceva. Si intre noi ramana vorba…SUNTEM! Sau poate ca toate societatile tehnologice sunt cumva sortite pierzaniei, sclipirile inteligentei fiind adesea sclipiri nucleare… Omenirea a fost nu o data in pragul unui iures nuclear care ne-ar fi ras din Enciclopedia Galactica cat ai zice Uraniu235-Poc!

Sau poate toate civilizatiile semnificativ mai avansate decat propria noastra societate au atins o nemurire personala efectiva si si-au pierdut motivatia hoinarelii printre stele care poate ar fi caracteristica numai civilizatiilor adolescente. Poate ca pentru civilizatiile mature constituie o depravare sa violezi spatiul cu navete spatiale si nu doresc sa polueze cosmosul… Este oare posibil ca super-civilizatiile sa nu lase chiar nicio urma si non-interferenta cu ORICE le inconjoara sa le fie Prima Lege dintr-un sir mult mai lung? Sau cine stie, poate Dumnezeu le spune tuturor: “Nu se cuvine a drumeti mai iute decat lumina…Sau a vizita alte lumi!”


Exista multi de “daca” si “poate” insa personal cred ca spatiul cosmic trebuie scrutat cu atentie pentru a ne putea raspunde intrebarii: “Suntem singuri in Univers?” Cred ca indiferent de raspuns, avem ceva de castigat! Cautarea inteligentei in Univers este o goana catre noi insine. Suntem o cale prin care Cosmosul poate deveni constient de sine.


Dedic acest text marelui astronom Carl Sagan din ale carui carti m-am inspirat si care m-au ghidat catre abordarea sceptica a faptelor!

“Science is more than a body of knowledge. It’s a way of thinking! A way of skeptical interrogating the Universe!”

Rest in peace, Carl…


www.prafcosmic.blogspot.ro

Apel Cosmic



Spatiul. Ultima frontiera.


Suntem nascuti pentru a fi imprastiati prin spatiul cosmic. Suntem separati de de celelalte lumi de miliarde si miliarde si miliarde de kilometri. Mintea umana functioneaza in parametri atat minusculi incat nu ne putem face nici macar o vaga idee asupra vastitatii spatiului dintre doua stele vecine. Niciun om, oricat de stralucit ar fi, nu poate cuprinde cu mintea o distanta de un an-lumina … adica distanta parcursa de o raza de lumina in timpul unui an. Aproximativ 10.000.000.000.000 kilometri (10 trilioane, 10 la puterea 12).

Ce om poate sa parcurga cu mintea o asemenea distanta? Ce minte poate conceptualiza acest hau? In viata de zi cu zi, lumina ni se pare a avea o viteza infinita. Nimeni nu-si imagineaza bezna de dinaintea masinii cu o miliardime de secunde inainte de a aprinde farurile, miliardime de secunda in care lumina parcurge distanta dintre faruri si sol.

Totul ni se pare instantaneu…aproape as zice ca si este… insa la scara cosmica, viteza luminii reprezinta un melc ce strabate orasul dintr-un capat in celalalt. Nici macar pixelul nostru galaxie, Sistemul Solar, nu ni-l putem imagina. Daca as putea trimite un SMS unui ipotetic locuitor de pe planeta Neptun, mesajul ar ajunge la destinatar dupa 4 ore. 4 ore in care unda radio strabate praful cosmic. Orice unda electromagnetica calatoreste cu viteza luminii. Vorbim la telefon si trimitem mesaje cu viteza luminii…Pentru mine este fascinant!

Un mesaj radio trimis spre albastra stea Vega ar avea nevoie de 26 de ani pentru a-si atinge destinatia si inca 26 de ani ar trebui sa asteptam un eventual raspuns… 130 de ani (65 ani-lumina x 2) pentru un schimb de replici cu vecinii din Aldebaran, 1472 de ani pentru un raspuns din Alnitak…Intre timp am putea uita ca am initiat un apel cosmic. Ar fi chiar trist…


La steaua care-a rasarit
E-o cale-atât de lunga,
Ca mii de ani i-au trebuit
Luminii sa ne-ajunga.

Poate de mult s-a stins în drum
În departari albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre.

Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie;
Era pe când nu s-a zarit,
Azi o vedem, si nu e.

Tot astfel când al nostru dor
Pieri în noapte-adânca,
Lumina stinsului amor
Ne urmareste înca.


Mihai Eminescu
www.prafcosmic.blogspot.ro

Tu vorbesti LinCos?



Suntem singuri in Univers? Cred ca nimeni nu poate raspunde acestei intrebari fiind in proportie de 100% sigur ca nu greseste.



Daca raspunsul este DA, ca si contraargument vine matematica. Exista circa 250.000.000.000 (250 de miliarde) de stele in galaxia Calea Lactee. Ducand la extrema minima toate datele, anume ca doar 1% dintre dintre aceste stele poseda sisteme planetare, si ca doar 1% din numarul rezultat de sisteme planetare poseda o planeta asemanatoare Terrei, si ca doar 1% din numarul planetelor asemanatoare Terrei poseda forme de viata inteligenta, tot ne-ar mai ramane 250.000 de civilizatii extraterestre cu care am putea comunica, asta excluzand posibilitatea existentei vietii inteligente si sub alte forme, in afara de cea umanoida. Poate ca prin imensul Univers exista reptiloizi sau insectoizi la fel de inteligenti decat noi. Sau poate cu mult mai inteligenti. Cred ca nu este cazul sa spunem ca sapienta apartine exclusiv mamiferelor… Daca raspunsul este NU, unde este toata lumea?



Estimandu-se distantele medii ce separa steaua noastra de stelele vecine (de ordinul miilor de ani lumina), este rezonabil sa credem ca cel mai usor de realizat contact dintre oameni si o ipotetica civilizatie extraterestre este aceea realizata prin undele radio ale spectrului electromagnetic. Sunt foarte usor de creat, foarte usor de receptionat si calatoresc prin spatiu cu viteza maxima posibila -viteza luminii-. Problema este in ce limba vom comunica pentru a ne intelege unii cu altii.



Pe Terra, engleza este limba “universala” si este absolut ridicol sa presupunem ca am putea comunica astfel cu extraterestrii din Proxima Centauri, Sirius sau orice alta stea. Ar putea ei sa ne trimita un mesaj radio pe care noi sa-l putem intelege? Noi putem trimite mesaje in spatiu dar oare ne vom putea face intelesi? Cum ar putea deosebi oamenii sau extraterestrii un mesaj inteligent fata de zgomotele radio naturale cum ar fi cele emise de pulsari, quasari radio-galaxii sau alte fenomene necunoscute? In 1960, un matematician si filosof pe nume Hans Freudenthal a venit cu sugestia unui limbaj bizar pentru eventualele comunicatii cu extraterestrii. Denumit Lincos (Lingua Cosmica), acesta era o combinatie de elemente de aritmetica logica si cuvinte scurte ale limbii latine. Evident, claritatea limbajului Lincos in acest format este destul de indoielnica. Un deceniu mai tarziu, astronomul Frank Drake cunoscut mai ales pentru Ecuatia Drake sau Ecuatia de la Green Bank, a venit cu o idee ingenioasa de comunicare ce implica numere prime. Dupa cum se stie, niciun fenomen natural nu genereaza numere prime ceea ce in mod sigur va atrage atentia celui ce recepteaza transmisiunea. Astfel se porneste de la premisa foarte justificata si logica cum ca orice civilizatie extraterestra care a descoperit si foloseste undele radio a descoperit in mod evident limbajul matematic. Astfel, mesajul radio ar trebui sa inceapa cu un fel de “vocabular” care sa contina cele mai importante relatii matematice, Teorema lui Pitagora de exemplu , valoarea numarului Pi sau simbolurile figurilor geometrice de baza. Poti sa te afli si in cealalta margine de galaxie, daca imparti circumferinta unui cerc la diametrul acestuia obtii inevitabil 3.141592… in functie de precizia masuratorilor.


Se pune problema care este baza de numeratie cea mai logica si ca atare utilizata sau cel putin cunoscuta de vecinii din spatiu. Aici pe Terra folosim mai multe baze de numeratie, cea mai utilizata fiind numeratia in baza 10 din evidentul motiv ca avem zece degete la ambele maini. Cumva, 10 ni se pare “un numar complet”. Dar ganditi-va ce ar insemna “un numar complet” pentru un extraterestru cu 3 degete la o mana sau cu cine-stie-cate, asta daca sunt umanoizi. Tot pe Terra, calculatoarele utilizeaza un alt sistem de numeratie si anume in baza 2. Aritmetica binara sau digitala prezinta avantajul ca orice informatie nu poate avea decat doua valori, 0 sau 1 (DA sau NU) ceea ce reduce nivelul de ambiguitate ce ar putea plana asupra mesajului. De altfel, la inaugurarea radiotelescopului Arecibo din 16 noiembrie 1974, a fost facuta mai mult demostrativ o transmisiune radio in format digital. Mesajul avea dimensiunea de 1679 de biti de informatie (0101001101…) ceea ce reprezinta produsul a doua numere prime, 23 si 73. Mesajul transmis reprezenta in fapt o imagine complexa. Explicatia fiecarui element din imagine o puteti gasi pe Internet insa este destul de complexa si greu de inteles si de aceea in cele ce urmeaza va voi prezenta un scurt mesaj compus de mine si inspirat din mesajul original.


Avem o imagine formata din 95 de biti de informatie. Numarul 95 reprezinta produsul dintre doua numere prime, 19 respectiv 5. Se poate alege orice numar de biti dar cu conditia ca acesta sa fie rezultatul inmultirii a doua numere prime (ex.: 1679=23*73). Imaginea reprezinta un dupa cum bine se observa 3 figuri geometrice, un triunghi dreptunghic, un patrat si un dreptunghi. Cea mai sugestiva imagine ar fi fost un cerc insa pentru a desena un cerc in acest mod binar este nevoie de un numar foarte mare de biti. Practic, dupa ce informatia a fost transmisa prin radiotelescop si a parcurs deja cateva sute de ani prin spatiu cu viteza luminii, aceasta ajunge la ascultatorul extraterestru sub forma unui sir de pulsuri electromagnetice modulate pe o frecventa purtatorare considerata universala: 1420 MHz (vezi articolul “There’s Intelligent life out there?”).

Mai jos este mesajul complet  de la Arecibo transpus in format audio...





www.prafcosmic.blogspot.ro

Contact


I hope one day I’ll be under your tractor beam…

Nota: Evenimentele descrise in cele ce urmeaza NU sunt fictiune.
“Adevarul ramane adevar chiar daca nu-l intelegem, nu avem incredere in el sau il ignoram…”

27 Iulie 2012. Ora locala 02:45 AM
Ma intorceam de la amic dupa o lunga conversatie in aer liber pe diferite subiecte. In tot acel timp privisem cerul cu o profunda admiratie. Studiasem atent, in paralel cu discutia, toate stelele din constelatia sagetatorului, din Delphinus, Scorpius si Lira. Se facuse tarziu si imi era somn. Fusese o zi tare lunga. Dupa formalitatile de ramas bun, am plecat cumva nelinistit. Aveam de strabatut o distanta nu foarte mare insa eram singur. Probabil ma nelinistea un fel de teama de intuneric, de necunoscut, ancestrala. Dupa cativa pasi facuti in lumina astrilor totul revenise la normal. Paseam rar pe un drumu binecunoscut, cu privirea fixata cumva la vreo 30 de grade deasupra orizontului local. Ma uitam la Antares. Cinci minute mai tarziu si un sentiment spaima m-a facut sa tresar. De data aceasta sentimentul avea sa fie mai mult decat justificat…

***
Dinspre nord, apare un obiect stralucitor bicolor in forma de piramida triunghiulara care isi mentinea traiectoria spre sud-vest cu o viteza apreciata de mine la vreo 20 de km/h. Zbura la aproximativ nivelul copacilor fara sa genereze vreun sunet sau sa degaje vreun miros. Am putut observa bine acest obiect timp de aproape 20 de secunde dupa care tot ce am mai putut vedea a fost un punct luminos ce disparea in zare. Piramida era orientata cu varful in sus si poseda o stranie miscare de rotatie in jurul propriei axe, o miscare discontinua. Invartea dintr-odata cate o latura, cam de doua ori pe secunda, moment in care isi schimba culoarea. Din rosu in albastru, apoi invers. Emitea o lumina nefireasca, nu am mai vazut asemenea culori in viata mea. Imi dadea oarecum impresa ca este o lumina produsa de un bec fluorescent insa comparatia este grosolana. Nu pot spune cu exactitate ce dimensiune avea obiectul insa era mare, de dimensiunea unei masini agricole de secerat graul. Dupa parerea mea, triunghiul bazei era mai mare ca arie decat triunghiurile fetelor iar muchiile erau conturate, nu stiu cum. Presupunerea mea este ca acestea nu se aprindeau…


***
Impresia mea generala este ca acest obiect zburator NU este nici pe departe din lumea aceasta. Nu cred ca a fost un aparat de zbor militar ultra-secret, nu ar avea niciun interes sa zboare la o asemenea altitudine riscand sa fie observat.

As vrea sa mentionez un aspect interesant. Timp de doua saptamani dupa acea intalnire memorabila am manifestat o senzatie de greata constanta, pierderea de moment a echilibrului, ameteala si dureri de cap. Toate acestea fiind simptomele Sindromului de iradiere altfel denumit “raul” de iradiere. Este o afectiune severa care se declanseaza rapid dupa ce corpul primeste o doza masiva de radiatie ionizanta intr-un interval foarte scurt. Gravitatea afectiunii fiind direct proportionala cu cantitatea de radiatie absorbita de organism.

A doua zi dupa incident ma indoiam pana si eu de veridicitatea intamplarii. Am povestit-o si eu in gluma unui cerc restrans de persoane care m-au acuzat fie ca eram beat fie mort de somn. Singura “dovada” a Primului meu Contact cu Universul a fost otravirea prin iradiere insa nu am niciun document medical care sa certifice acest fapt. Afectiunea s-a vindecat de la sine si ulterior vindecarii am facut conexiunea dintre Marea Piramida si starea mea generala proasta…

Still waiting for the moment I’ll see you again…
www.prafcosmic.blogspot.ro

Cause this world is hollowed and I touched the sky...


Investigand cerul noptii cu un ochi atent, prin modestul meu telescop -Made in China-, am descoperit ceva ce mi-a captat imediat atentia. Orientat fiind in spre constelatia Orion, incercand sa nimeresc Marea Nebuloasa care-i poarta numele, am observat doua stele atat de discrete si atat de apropiate una de cealalta, incat m-au convins ca fac parte din acelasi sistem stelar…un sistem stelar dublu, cu doi sori ce orbiteaza strans unul in jurul celuilalt.

Am inceput apoi sa-mi imaginez o lume rotindu-se in jurul acelui sistem stelar cu o orbita asemanatoare cifrei 8, o lume in care nu exista noapte. Iar cand una dintre stele apune, cealalta fiind deja rasarita de mult. Sau poate ca noaptea exista dar doar ca un eveniment astronomic ce se petrece odata la sute si sute de ani… cand planeta se va fi aflat intr-o pozitie in care lumina sorilor nu poate fi vazuta. Si mi-am imaginat legendele acelei lumi, legende ramase din mosi stramosi, despre o perioada de mare intuneric, cand iti era imposibil sa-ti vezi semenii, o perioada de jale si tristete, cand fiecare se tanguia pentru faptele sale. Cand apareau pe cer mii si mii de puncte, care albastre, care rosii, galbene sau portocalii, ochii maniosi ai zeilor care au zamislit lumea in timpuri imemoriale si care acum o mustrau pentru faradelegile locuitorilor ei… Dar poate acea civilizatie a descoperit calculul matematic. Poate inca se mai tem de zei insa noaptea este cumva explicabila stiintific iar ochii zeilor sunt de fapt sori distanti. Sau cine poate sa stie daca nu cumva acei locuitori calatoresc deja nestingheriti printre stele…





Tot in acea noapte, folosind un program pe calculator foarte drag mie -Stellarium- am aflat ca de fapt ceea ce am vazut nu este un sistem stelar dublu. Sunt doua stele fara legatura intre ele, una aflata la 1.800 de ani lumina iar cealalta zace in noaptea cosmica la peste 5.900 de ani lumina, conform datelor provenite de la satelitul HIPPARCOS (High Precision Parallax Collecting Satellite). De fapt, una dintre cele doua stele (cea aflata la 5900 ani lumina) este parte a unui sistem stelar triplu, sistem pe care cu umilul meu telescop nu-l pot vedea decat ca pe un punct luminos….

“Imaginatia ne va purta, de multe ori, spre lumi care nu au existat niciodata. Dar, fara ea, nu vom pleca nicaieri.” Carl Sagan
www.prafcosmic.blogspot.ro

Exista viata inteligenta acolo?




August 1977

In timp ce lucra in cadrul programului SETI (Search for Extra-Terrestrial Intelligence) la radiotelescopul Big Ear, Jerry R. Ehman a detectat un semnal radio suspect, de banda ingusta, denumit ulterior “Wow! Signal”. Radiotelescopul Big Ear era de tip fix si se folosea de rotatia planetei pentru a scana cerul. La viteza de rotatie a planetei si latimea “ferestrei” de observare a radiotelescopului, acesta nu putea observa un punct de pe cer mai mult de 72 de secunde. Asta s-a intamplat si in cazul misteriosului semnal. Intensitatea semnalului a crescut gradual timp de 36 de secunde dupa care a scazut in acelasi mod.

Frecventa semnalului radio a fost principalul motiv pentru care computerul a luat decizia de a-l inregistra. Aceasta frecventa este semnificativa pentru cercetatorii din cadrul programului SETI deoarece hidrogenul este cel mai comun element din univers iar frecventa de rezonanta a elementului chimic este aproximativ 1420 MHz. Frecventa semnalului Wow! (1420.356 MHz) se potriveste cu frecventa de rezonanta a hidrogenului (1420.405 MHz) si se crede ca fiintele inteligente cu capabilitati tehnice ar utiliza-o daca ar dori sa comunice cu alte fiinte inteligente din alte sisteme stelare.

Locatia semnalului nici astazi nu se cunoaste cu exactitate pentru ca fost destul complicat de determinat din pricina faptului ca radiotelescopul folosea doua antene de receptie, fiecare orientata usor diferit una fata de cealalta. Totusi, semnalul a fost detectat doar de una dintre antene insa cu toate acestea informatia a fost procesata intr-o asa maniera incat nu se poate determina care anume dintre cele doua antene a detectat emisia. Cu toate ca locatia precisa nu a fost stabilita, in linii mari semnalul a fost originar din constelatia Sagittarius aproape de grupul stelar Chi Sagittarii. Tau Sagittarii este cea mai apropiata stea vizibila cu ochiul liber si se crede, fara a avea dovezi conclusive, ca ar fi locul de origine al misteriosului semnal.

Au existat multe speculatii cu privire la locul de origine al semnalului. Jerry Ehman insusi si-a exprimat indoielile cu privire la originea extraterestra a emisiunii:  ”Ar fi trebuit sa-l fi receptat macar inca o data. Ne-am uitat in acelasi loc de inca 50 de ori. Asta sugereaza ca semnalul a fost terestru, a ajuns in spatiul cosmic de unde a fost reflectat de o bucata de deseu cosmic metalic.” Ulterior el si retras cumva afirmatiile dupa ce mai multe cercetari au revelat faptul ca existenta unui asemenea semnal de natura terestra este foarte putin probabila. Asta deoarece frecventa de 1420 MHz se afla in “spectrul protejat” adica emisia in aceasta banda este interzisa, banda fiind rezervata pentru scopuri astronomice.

Dupa 35 de ani inca nu exista o explicatie oficiala pentru evenimentul care a avut loc…


www.prafcosmic.blogspot.ro

Zorii Umanitatii


Acum un milion de ani…

Marii dinozauri murisera demult, speranta lor de implinire fiind anihilata de un cataclism intamplator, venit din cer, cand o nava de supraveghere a intrat in Sistemul Solar, la capatul unei calatorii care durase deja de o mie de ani. Ea a trecut de inghetatele planete marginase, s-a oprit o vreme asupra deserturilor moarte de pe Marte si imediat s-a indreptat catre Terra. Intinsa sub privirile lor, exploratorii au vazut o lume clocotind de viata. Ani in sir au adunat, studiat, catalogat. Cand au invatat tot ce-au putut, au inceput sa modifice. S-au jucat cu destinele multor specii, terestre sau maritime. Dar care dintre experimente avea sa dea roade nu se putea sti decat peste cel putin un milion de ani. Aveau rabdare, dar inca nu erau nemuritori.
***
Perioada luminilor stranii de pe cer avea sa se termine curand. Obiectul luminos cat aproape trei sferturi de luna plina care de ani de zile astepta parca neclintit pe bolta nocturna parea sa coboare lent catre sol. Valtoarea pricinuita de apropierea acestuia aseza copacii aproape oblic iar electricitatea ce il inconjoara aducea ca de nicaieri un miros de aer ionizat. Fulgerele care loveau suprafata solului in momentul premergator aterizarii bubuiau in vazduh cu o putere pana atunci nemaintalnita si amenintau cu moartea tot ceea ce purta viata. Iar viata reprezenta unicul motiv pentru care sfera metalica se opri din lungul sau drum…
Un trepied iesi din sfera colosala si se infipse adanc in pamant provocand o unda acustica de tonalitate grava. Atunci, frecventa cu care fulgerele pocneau pamantul a inceput sa scada insa nu si intensitatea cu care o faceau. In cateva ore fulgerele aveau sa dispara complet si aveau sa mai reapara tarziu, peste aproape o suta de ani.



***
Desi nu erau umani nici pe departe, erau din carne si oase, iar atunci cand au privit adancurile spatiului cosmic s-au simtit coplesiti, curiosi… si singuri. Imediat ce le-a stat in putere, au inceput sa-si caute semenii printre stele. In lungile lor calatorii au intalnit multe forme de viata, au privit rezultatul evolutiei a mii si mii de lumi. Adesea, au vazut primele sclipiri ale inteligenta aparand si disparand in noaptea cosmica. Si pentru ca in intreaga Galaxie nu au gasit nimic mai pretios decat Mintea, i-au stimulat aparitia oriunde a fost cazul.
Erau acum Zeii Galaxiei, putand sa calatoreasca dupa dorinta sau sa se scufunde precum o pulbere fina prin chiar interstitiile spatiului…
***
Din sfera metalica niciodata nu au coborati vizitatorii insisi. Dar se intampla adesea sa mai dispara cate un om-maimuta si sa reapara posedand cumva cate o abilitate pana atunci straina speciei. Chiar si asa, ajutati de semenii veniti din stele, evolutia omului-maimuta se facea cu pasi dureros de lenti. Pentru ca nu puteau ramane la nesfarsit, experimentele din interiorul sferei aveau sa fie din ce in ce mai invazive.
Noii indivizi nascuti ca rezultat al inseminarii artificiale posedau acum abilitati atat de diferite in comparatie cu indivizii nemodificati incat ar fi parut ei insisi veniti din alte lumi. Acum puteau sa-si controleze cu usurinta fiecare deget al membrelor superioare, isi puteau confectiona arme primitive dar eficiente iar acuitatea vizuala si precizia cu care isi puteau misca ochii precum si semi-constiinta de sine ramaneau calitati care fara interventia extraterestra ar fi avut nevoie de sute de mii de ani ca sa se dezvolte in mod natural.
Compatibilitatea genetica dintre cele doua specii, cea veche si cea nou creata de extraterestri pe baza celei vechi constituia cea mai mare primejdie care ameninta proiectul acestora. Astfel imperecherea celor doua specii trebuia evitata cu orice pret pentru ca exista riscul ca noile aptitudini dobandite in mod artificial sa nu se transmita urmasilor. Decizia Vizitatorilor a fost necrutatoare. Trei sferturi din populatia oamenilor-maimuta trebuia sa piara, astfel sansele esecului genetic ar fi scazut considerabil…



***
Dupa o suta de ani de experimente, planeta arata altfel. Noua creatie avea inglobata in ea, insasi Semnatura Creatorului. Era vremea ca Zeii sa paraseasca Terra. Asa ca s-au avantat inca o data in raceala spatiului cosmic stiind ca niciodata nu se vor mai intoarce pe acelasi drum …
www.prafcosmic.blogspot.ro

Contact cu spatiul cosmic



Sunt eu nebun? Sunt eu oare un om venit din spatiul cosmic? Apartin eu oare rasei de pamanteni nascuta din incrucisarea unor barbati extraterestri cu femei pamantene? Sunt eu oare produsul unei rase interplanetare?

Exista 100.000 de generatii de oameni inaintea mea si sunt aproape convins ca au existat membri in fiecare dintre aceste generatii care s-au uitat spre stele si s-au intrebat daca nu cumva cineva priveste inapoi.

Cumva, cerul striga dupa mine! Am ales sa cred ca odata vom putea fi asemeni zeilor care au venit din genunile spatiului cosmic si au pus bazele a ceea ce astazi numim umanitate. De unde au venit? Cu ce au venit? Care a fost sursa lor de energie? Care a fost scopul lor? Si mai ales… Se vor intoarce?




Si totusi, cele mai frumoase intrebari sunt acelea la care nu exista raspuns…Daca as detine toate raspunsurile, nu as mai avea ce cauta. Iar eu vreau sa caut!

Buna! Eu sunt un membru al acestei generatii care ma uit catre stele si ma intreb daca nu cumva cineva priveste inapoi…

www.prafcosmic.blogspot.ro