“Imaginaţia ne va purta, de multe ori, spre
lumi care nu au existat niciodată.
Dar, fara ea, nu vom pleca nicăieri!”
Carl Sagan
Proxima
Centauri
Chiar si in cel mai optimist dintre scenarii, asta, daca cine stie cum,
ar fi atins vreodata viteza luminii, tot ar fi avut nevoie de mai bine de
cinci secole pentru a traversa spatiul care ii despartea acum pe cei
sapte astronauti de locul din care plecasera atat
de increzatori in succesul misiunii.
Raportat la timpul terestru, pluteau in deriva de aproape doua
saptamani, cu o viteza care o intrecea de cel putin cateva zeci de ori pe cea a
sunetului, asta daca intr-adevar sunetul ar fi putut calatori prin vidul
interstelar care acum ii inconjura.
Aparatura de bord afisa viteza de 59.860 de kilometri pe ora cand
indicatorul de avarie al motorului de deformare spatiala anunta o puternica
instabilitate a sistemului tahionic, nucleul energetic al
navei. In planul de zbor, manevrele trebuiau sa fie relativ simple.
Folosind hidrogen lichid pentru o acceleratie initiala lenta plecand de pe
orbita Lunii, la viteza de 25.500 de kilometri pe ora, un numar de patru
detonatii atomice succesive aveau sa propulseze corabia cereasca pana la viteza
de 70.000 de kilometri pe ora. Aceasta era viteza optima la care se putea pune
functionare, in conditii de siguranta maxima, motorul de deformare
spatiala care avea sa trimita echipajul, cel putin teoretic, intr-o clipita de la activare, la marginea sistemului solar vecin -Sistemul
Alpha Centauri-. Ceva insa se intamplase la penultimul impuls atomic, cand
generatorul tahionic incepu sa prezinte variatii considerabile de
putere, osciland intre 60% si 250% din puterea nominal, fapt care
a dus la luarea deciziei comandantului de nava de anula
ultima detonatie, urmand a se executa saltul superluminic la
o viteza inferioara, intrucat oprirea generatorului,
functionand defectuos si la o astfel de capacitate, ar fi pulverizat
intr-o explozie tacuta de antimaterie intreaga
nava; Smuncitura care a urmat saltului a fost atat de puternica incat,
daca nu ar fi existat sistemul de gravitatie artificiala precum si amortizoarele inertiale, echipajul uman si toate obiectele din interiorul capsulei ar fi fost
aduse la dimensiunea unui pachet de carti, undeva in
spatele navetei.
In
momentul executarii saltului, generatorul tahionic, dupa
cum avea sa indice ulterior computerul navei, se
afla functionand la 235% din puterea nominala fapt
ce a declansat un fenomende avalansa energetica, epuizand
instantaneu rezervele de antimaterie si distrugand aproape in
totalitate motorul de deformare
spatiala, la foarte scurt timp dupa incheierea saltului, salt ce avea sa-i trimita pe
oameni, vrand, nevrand, mult prea departe de Proxima Centauri,
in maruntaiele spatiului cosmic…
Millenium v.1 Beta
- Asta
este de-a dreptul imposibil, cred ca exagerezi, exclama comandantul, mai
mult ingrijorat decat ofensat. Nu putem fi la 500 de ani-lumina de
Terra!
- Am
verificat de trei ori, am comparat datele actuale cu cele
expuse de computer si tot la acelasi rezultat s-a ajuns; Priviti si dumneavoastra din nou cerul, domnule comandant.... Stelele nu sunt cum ar trebui sa fie. Cu greu se poate gasi
pana si Carul Mare.
- Daca-mi permiteti, David are dreptate, interveni cu o voce grava Sarah, medicul echipajului.
La urma urmei, toti suntem si astronomi, stii si tu ca ca nu este mare
inginerie sa faci o comparatie intre hartile stelare intocmite pe Terra si
cele intocmite aici, pe Millenium. Inca de la sosire, stiti bine ca
am fost intrigati cu totii de pozitia stelelor. Am cartografiat tot
ce se poate observa prin telescopul digital si iata rezultatul:
ne aflam la cel putin 500 de ani-lumina de sistemul nostru stelar.
Clipele
de groaza care urmara dezvaluirii se traduceau sub aspectul privirilor
parca intepenite pe care le aveau naufragiatii cosmici. Mai putin Josua,
tehnicianul german mai mereu tacut dar expert in privinta navelor
cosmice. Probabil sentimentul de resemnare era cauzat de faptul ca singurele
persoane dragi lui pierisera in cumplitul accident nuclear din Ajunul
Anului Nou 2166 care aproape a reusit sa stearga de pe fata planetei o
intreaga metropola. Urmarile inca se mai resimteau pe Terra si acum,
douazeci de ani mai tarziu si oare cine ar putea sti cat va mai dura
holocaustul nuclear provocat de hazard…
- Intotdeauna am privit cerul nocturn cu profunda admiratie dar
niciodata nu am crezut ca voi avea ocazia sa-mi vad propriul soare de la 500 de
ani-lumina. Departe de mine acest gand. Priviti,
contemplati minunea, caci traim o minune, nu o catastrofa.
Acolo, daca reconstituiti in minte, este Cassiopeia. Adevarat, este destul
de deformata; Dar micul punct alb-galben care parca pare "in
plus", este exact locul de unde am plecat, sistemul nostru
solar.
- Josua,
interveni Sarah, intr-adevar este minunat pe de o parte ca noi sa fim
primii oameni care isi privesc de la o asemenea distanta steaua lasat in
urma insa nu trebuie scapat din vedere faptul ca suntem si primii orfani
cosmici. Stii bine conditia navei, chiar si daca am fi pe Terra, motorul
de deformare spatiala ar fi ireparabil. In cel mai fericit caz ar fi inlocuit cu totul, asta daca ar exista unul. Suntem intr-o epava care
goneste satanic spre nicaieri iar nimicul ne inconjoara. A trecut ceva
timp de cand suntem aici insa nu cred ca suntem in stare sa intelegem cu
adevarat ce ni se intampla. Nu cred ca am ajuns inca sa
constientizam gravitatea situatiei. Chiar daca am dispune de tehnica
sau macar energia necesara trimiterii unui semnal de ajutor
spre sistemul nostru solar, tot ar fi nevoie sa asteptam un eventual raspuns cel putin un ...mileniu; In clipa
care a urmat ultimul cuvant, in mintile tuturor de se
facea negresit aceeasi conexiune sumbra,
parca predestinata, intre numele navetei si perioada de raspuns
a eventualului SOS-ului.
In
orice caz, o misiune de salvare ar fi fost de-a dreptul imposibila. Chiar
daca SOS-ul ar fi ajuns instantaneu, chiar daca legile natuii ar fi
permis macar pentru o singura data aceasta exceptie,
urmatoarea bariera ar fi fost de netrecut oricum. Millenium era o
nava beta, o versiune de teste pentru un fenomen fizic
recent descoperit, acela de deformare, de curbura spatiala.
Astfel, se putea ajunge, cel putin in calcule, din punctul A in
punctul B fara a parcurge distanta AB ci curband spatiul, pliindu-l
astfel incat punctele A si B sa fie suprapuse pentru o miliardime
de picosecunda,
insa suficient ca naveta sa execute
saltul cuantic. Sumele investite in crearea prototipului, acum
naufragiat, au fost de-a dreptul... cosmice, iar un eventual al doilea
model de naveta, pentru salvarea primului,
ar fi parut cel putin nebunesc, in conditiile in care, la
centrul de comanda Selenar, vestea problemelor la generatorul tahionic, transmisa automat
de Millenium, a insemnat in mod clar o problema de proiectare si nu o
defectiune de natura tehnica cel mai probabil cauzata, din nou, tot de …hazard.
