Apel Cosmic

Spatiul. Ultima frontiera.

Suntem nascuti pentru a fi imprastiati prin spatiul cosmic. Suntem separati de de celelalte lumi de miliarde si miliarde si miliarde de kilometri. Mintea umana functioneaza in parametri atat minusculi incat nu ne putem face nici macar o vaga idee asupra vastitatii spatiului dintre doua stele vecine. Niciun om, oricat de stralucit ar fi, nu poate cuprinde cu mintea o distanta de un an-lumina … adica distanta parcursa de o raza de lumina in timpul unui an. Aproximativ 10.000.000.000.000 kilometri (10 trilioane, 10 la puterea 12).

Ce om poate sa parcurga cu mintea o asemenea distanta? Ce minte poate conceptualiza acest hau? In viata de zi cu zi, lumina ni se pare a avea o viteza infinita. Nimeni nu-si imagineaza bezna de dinaintea masinii cu o miliardime de secunde inainte de a aprinde farurile, miliardime de secunda in care lumina parcurge distanta dintre faruri si sol.

Totul ni se pare instantaneu…aproape as zice ca si este… insa la scara cosmica, viteza luminii reprezinta un melc ce strabate orasul dintr-un capat in celalalt. Nici macar pixelul nostru galaxie, Sistemul Solar, nu ni-l putem imagina. Daca as putea trimite un SMS unui ipotetic locuitor de pe planeta Neptun, mesajul ar ajunge la destinatar dupa 4 ore. 4 ore in care unda radio strabate praful cosmic. Orice unda electromagnetica calatoreste cu viteza luminii. Vorbim la telefon si trimitem mesaje cu viteza luminii…Pentru mine este fascinant!

Un mesaj radio trimis spre albastra stea Vega ar avea nevoie de 26 de ani pentru a-si atinge destinatia si inca 26 de ani ar trebui sa asteptam un eventual raspuns… 130 de ani (65 ani-lumina x 2) pentru un schimb de replici cu vecinii din Aldebaran, 1472 de ani pentru un raspuns din Alnitak…Intre timp am putea uita ca am initiat un apel cosmic. Ar fi chiar trist…

La steaua care-a rasarit

E-o cale-atât de lunga,

Ca mii de ani i-au trebuit

Luminii sa ne-ajunga.

Poate de mult s-a stins în drum

În departari albastre,

Iar raza ei abia acum

Luci vederii noastre.

Icoana stelei ce-a murit

Încet pe cer se suie;

Era pe când nu s-a zarit,

Azi o vedem, si nu e.

Tot astfel când al nostru dor

Pieri în noapte-adânca,

Lumina stinsului amor

Ne urmareste înca.

Mihai Eminescu
www.prafcosmic.blogspot.ro